Soluția prin care Google te avertizează dacă îți sunt furate parolele

de: Paula Artin
09 10. 2020

Google Chrome va deveni în curând un browser mai sigur pentru Android și iOS. Primește o actualizare care te va avertiza dacă parolele ti-au fost compromise și cum poți remedia situația.

Chrome va putea să caute parolele compromise, trimițând o copie a acestora către Google cu o formă specială de criptare, astfel încât Google să nu poată avea acces la parolă sau la numele de utilizator.

Cum funcționează noul serviciu de la Google?

Te-ai obișnuit deja că în cazul în care Google sesizează activități suspecte, te va notifica instant prin mail de înregistrarea acestor activități. Acum, la sesizarea unei parole furate, browserul te va trimite către un formular de schimbare a parolei pentru orice serviciu de la care a fost parola.

Va face acest lucru imediat după ce ai primit de la Google Chrome avertizarea că parola ta a fost furată, fără a te mai face să parcurgi alți pași suplimentari.

În afară de asta, Safety Check este o actualizare pentru Chrome Mobile, care îți va spune și dacă opțiunile de navigare securizată sunt active și dacă folosești cea mai recentă versiune a protecțiilor de securitate Google pe Chrome. Utilizatorii iOS vor putea folosi, de asemenea, parolele salvate pe Chrome pentru alte aplicații. Aceștia vor primi o solicitare pentru autentificarea cu amprentă digitală înainte ca parolele Chrome să fie utilizate oriunde altundeva.

O altă actualizare este în plan pentru dispozitivele Android îmbunătățește navigarea securizată pentru a te proteja de phishing, malware și site-uri web periculoase. Cu toate acestea, vine cu un cost, deoarece va trebui să-ți partajezi datele în timp real cu Google, lucru de care probabil nu mulți vor fi prea încântați.

Însă, poate costul întrece beneficiile, întrucât Google a declarat că utilizatorii care au această opțiune activată pe desktop au înregistrat o scădere de 20% în ceea ce privește atacurile de phishing și malware.